Răspunderea solidară a administratorului pentru datoriile înregistrate de societate. Condiții stabilite prin lege și reținute în practica instanțelor de judecată.

În practica noastră am observat apariția unui număr tot mai mare de situații în care organul fiscal emite decizii de atragere a răspunderii administratorului pentru datoriile fiscale ale firmei.

Deși acest instrument a fost reglementat ca mijloc de intervenție pentru acele situații în care administratorul se face vinovat de săvârșirea de acte și/sau fapte frauduloase, există numeroase situații în care deciziile de atragere a răspunderii au fost emise fără o verificare prealabilă a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.

Prezentul articol își dorește să atingă o serie de elemente cheie, cum ar fi : i) prezentarea conceptului de atragere a răspunderii solidare a administratorului; ii) prezentarea condițiilor în care poate fi dispusă atragerea răspunderii solidare a administratorului și iii) prezentarea remediilor puse de lege la dispoziția administratorului.

Atragerea răspunderii administratorului – concept.

Conform regulii clasice, societatea răspunde pentru datoriile acumulate cu propriul său patrimoniu.[1] Prin derogare de la această regulă, art. 25 alin. (2) Cod pr. fisc. permite organelor fiscale să emită o decizie prin care să dispună atragerea răspunderii administratorului pentru obligațiile fiscale restante ale societății. Asta înseamnă că administratorul va fi obligat să achite datoriile fiscale ale societății, iar în caz de neplată, va putea fi executat silit.

Condiții prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii administratorului.

În primul rând, este bine de știu că răspunderea administratorului poate fi atrasă pentru cazul în care societatea se află în stare de insolvabilitate (a nu se confunda cu starea de insolvență/faliment). Potrivit Codului de procedură fiscală, este insolvabilă societatea ale cărei venituri și/sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale restante.[2]

În al doilea rând, anterior emiterii deciziei de atragere a răspunderii, organul fiscal are obligația de a verifica existența stării de insolvabilitate și de a încheia un proces-verbal de declarare a stării de insolvabilitate. În lipsa procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a societății, decizia emisă de organul fiscal este nelegală și poate fi anulată în instanță.[3]

În al treilea rând, în cauză trebuie să existe indicii din care să rezulte că starea de insolvabilitate a societății a fost cauzată ca urmare a unor fapte săvârșite de administrator cu rea-credință (adică cu intenție). Simpla neplată a datoriilor fiscale pe fondul inexistenței unor disponibilități bănești în patrimoniul societății nu este suficientă pentru a se putea reține că administratorul a acționat cu rea-credință. Dimpotrivă ICCJ a reținut în mai multe decizii de speță faptul că organul fiscal are obligația de a administra probe din care să rezulte reaua-credință a administratorului.[4]

Cu alte cuvinte, organele fiscale trebuie să dovedească faptul că administratorul a acționat cu intenția frauduloasă de a provoca starea de insolvabilitate cu care se confruntă societatea.[5]

În fine, decizia de atragere a răspunderii poate fi emisă doar în măsura în care administratorul se află în una dintre ipotezele prevăzute la art. 25 alin. (1) Cod proc. fisc., respectiv atunci când :

• anterior declarării insolvabilității, administratorul a dobândit cu rea-credință o parte din activele societății;
• administratorul, asociații, acționarii, sau orice altă persoană, au provocat starea de insolvabilitate prin înstrăinarea sau ascunderea activelor societății;
• administratorul nu și-a îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale restante și care nu pot fi achitate;
• administratorul, sau orice altă persoană, a determinat cu rea-credință nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;
• administratorul, sau orice altă persoană, a determinat cu rea-credință restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat.

Remedii puse la dispoziția administratorului.

Nerespectarea oricăreia dintre condițiile la care ne-am referit mai sus face ca eventuala deciziei a atragere a răspunderii administratorului să fie nelegală și să poată fi desființată în instanță.

Pentru a putea obține revocarea sau anularea deciziei de atragere a răspunderii solidare, administratorul trebuie să efectueze următoarele demersuri :

• formularea unei plângeri administrative prealabile în cuprinsul căreia se vor prezenta argumentele pentru care se solicită măsura revocării deciziei de atragere a răspunderii solidare a administratorului;[6]
• iar în caz de respingere a plângerii prealabile, formularea unei acțiuni la instanța de contencios administrativ prin care să se solicite anularea ca nelegală a deciziei de atragere a răspunderii solidare a administratorului.

Concluzii

Deși procedura contestării deciziei de atragere a răspunderii administratorului pare aparent simplă, instrumentarea acesteia are de multe ori un caracter tehnic destul de ridicat. Din acest motiv, pentru evitarea comiterii unor greșeli care ar putea periclita șansele de reușită ale acțiunii, este recomandat ca procedura să fie urmată sub consilierea unui avocat specializat.

* * *

[1] Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 – Legea societăților comerciale, Obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.

[2] Potrivit art. 265 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, este insolvabil debitorul ale cărui venituri ori bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile.

[3] ICCJ – Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 3204 din data de 9 iunie 2009, disponibilă pe www.scj.ro.

[4] ICCJ – Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 1587 din 27 martie 2014; în același sens este și Decizia nr. 1177/2015.

[5] Curtea de Apel București – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 5327/2016.

[6]Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.